Echipa Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Dej la startul unei noi aventuri

23 februarie 2022

În prag de seară, pe aeroportul din Cluj-Napoca a început o călătorie aparte
pentru un grup de patru elevi și trei profesori din școala noastră. Încă o dată,
programul Erasmus este prilej de a descoperi locuri noi, oameni speciali, școli de
prin alte părți, cărți pedagogice, metode de lucru, bucurii școlare și nu numai.
În cadrul proiectului de parteneriat școlar ”Developing educational
techniques starting from regional context – Să dezvoltăm tehnicile educaționale
pornind de la contextul regional”, în perioada 22 – 25 februarie 2022, în orașul
Mersin din Turcia se derulază o nouă reuniune de învățare și schimb de bune
practici.
Tematica întâlnirii este „Cum spunem povestea noastră”. În cadrul
atelierelor de lucru, profesorii și elevii vor aduce în atenția participanților felul în
care tradiția populară constituie o modalitate de a exprima moștenirea culturală a
unui popor.
Echipele participante au pregătit materiale de prezentare a costumelor
populare regionale, a motivelor artistice tradiționale și a cântecelor populare
specifice tărilor participante. De asemenea, profesorii, alături de elevi, vor
demonstra tehnici didactice de valorificare a specificului regional la diferite
discipline școlare.
Grupul Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” este format din doamna director
Livia Pop, doamnele profesoare Laura Câmpean și Anamaria Molnar și elevii
Bianca Chit și Bianca Nicole Sică din clasa a VIII-a B, Alexandru Apan din clasa a
VIII-a A și Dorian Agrișan din clasa a VI-a E.
După o călătorie copleșitoare care a transformat o noapte, într-o apăsătoare
succesiune de tranzit printr-un aeroport sau altul, cu bagaje, documente, pașapoarte
și în final un autobuz care a dus spre un hotel ce îndemna la odihnă, deși nu mai
era timp, echipa școlii noastre a participat cu succes la prima zi a reuniunii din
Mersin.
Programul a fost dens pentru prima zi. Participanții au asistat la un concert
susținut de reprezentanții școlii gazdă, în cinstea oaspeților, după care au început
lucrările schimbului de bune practici.

Echipele participante trebuie să explice colegilor felul în care moștenirea
culturală se regăsește în tradițiile populare regionale. Pentru prima zi a fost aleasă
tematica cântecelor populare care să exprime specificul cultural național. Elevul
Alexandu Apan din clasa a VIII-a A a susținut o prezentare în care a vorbit despre
cântecul de joc, doină, colinde și cântecele rituale. Explicațiile au fost însoțite de
scurte momente muzicale selectate de elevul nostru. Prestația lui Alexandu a fost
foarte frumoasă, bine apreciată de toți participanții, iar calitatea exprimării libere în
limba engleză a fost privită „cu invidie” de participanții care i-au urmat.
După activitățile școlare, grupul internațional a vizitat casa memorială a lui
Kemal Ataturk, și muzeul de arheologie din orașul Mersin.
Felicitări echipei noastre! Mult succes pentru zilele următoare!