Donând sânge, dăruieşti viaţa! O nouă sesiune de donare de sânge la Dej în cadrul proiectului „Împreună dăruim viață” – DETALII

20 octombrie 2023
Foto: iStock

Asociația „Vă ajutăm din Dej” – O nouă sesiune de donare de sânge la Dej în cadrul proiectului „Împreună dăruim viață”

Suntem încântați să anunțăm că a doua sesiune de donare de sânge va avea loc Luni, 23 octombrie 2023 intre orele 08.30 – 12.00 la Policlinica Dej.

Scopul proiectului „Împreună dăruim viață”, desfășurat în colaborare cu Spitalul Municipal Dej și Centrul De Transfuzie Sanguina Cluj, este de a mobiliza lunar între 50 și 100 de persoane din Dej și din împrejurimi, pentru a salva vieți prin donarea de sânge.

Dorim să mulțumim Garnizoanei Dej și militarilor din garnizoană, care au decis să spună prezent, alăturându-se acestei sesiuni de donare și totodată să le urăm un sincer La mulți ani, având in vedere ca pe 25 octombrie celebrăm Ziua Armatei Române.

Donarea de sânge este un act simplu, dar cu un impact enorm asupra vieților celor care depind de ea. Prin intermediul acestei campanii, suntem hotărâți să contribuim la asigurarea unei surse constante de sânge pentru pacienții care au nevoie urgentă de transfuzii, cum ar fi victimele accidentelor, pacienții cu cancer, cei cu boli cronice sau femeile care nasc.

Un element cheie al acestui proiect este facilitarea procesului de donare de sânge. Pentru a ne organiza și pentru a vă oferi mai multe detalii, vă rugăm să completați formularul nostru online disponibil la adresa:

https://forms.gle/fQGU2mK7DXGdVT657

Datele personale pe care le colectăm prin intermediul acestui formular, cum ar fi numele, prenumele și numărul dvs. de telefon, vor fi tratate cu cea mai mare grijă și în conformitate cu legile privind protecția datelor cu caracter personal. Aceste informații vor fi utilizate exclusiv în scopul acestei campanii și nu vor fi distribuite sau utilizate în alt mod decât în cadrul proiectului nostru de donare de sânge.

După completarea formularului, echipa noastră vă va contacta pentru a vă confirma data, ora și locația sesiunii de donare de sânge, precum și pentru a vă oferi informații utile despre cum să vă pregătiți pentru acest act de generozitate.

Vă mulțumim anticipat pentru sprijinul vostru necondiționat și pentru angajamentul vostru în a face o schimbare pozitivă în Dej.

Pentru mai multe informații sau pentru solicitări de presă, vă rugăm să contactați:

0723290245 – Cristi Mare

0751165064 – Zena Mureșan

Asociația „Vă Ajutăm din Dej”