Spitalul Municipal Dej va fi renovat cu peste 27,5 milioane lei

9 martie 2023

Primăria Municipiului și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au semnat contractul de finanțare pentru investiția ,, Renovare energetică moderată a clădirii publice corp C1 din cadrul Spitalului Municipal Dej”.
Proiectul, depus de Primăria Dej, este finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență( PNRR) are o valoare de peste 27,5 milioane lei( peste 5,6 milioane euro).
Investiția vizează renovarea clădirii C1 a spitalului dejean prin:
– termoizolarea pereților exteriori și a planșeului
– înlocuirea instalațiilor de încălzire
– reabilitarea instalației apă caldă menajeră si eficientizarea acesteia prin aplicarea de panouri solare
– înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri tip LED și eficientizarea instalației de iluminat prin panouri fotovoltaice
– înlocuirea integrală a tâmplăriei existente cu o tâmplărie mult mai eficientă energetic.
,,Mă bucur că iată, pe lângă proiectul aprobat de dotare a ambulatoriului spitalului nostru cu aparatură de ultimă generație, și acest proiect, depus de noi, a fost finanțat, va reabilita clădirea principală a spitalului, sprijinind astfel actul medical, medicii și evident pacienții.”