Neversea 2022 este în căutare de voluntari!

19 aprilie 2022
Neversea 2022, Call Voluntari Neversea

La fel ca în fiecare an, festivalul Neversea este în căutare de voluntari! Doritorii care vor să facă parte din organizarea festivalului au șansa să fie angeli pentru artiștii din festival, adică practic o să-i însoțească peste tot pe parcursul șederii lor in Constanța.

Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, Nervo, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet, ZHU, BBNO$ sau Paul Kalkbrenner sunt câțiva dintre artiștii care vin în această vară, între 7 și 10 iulie, la Neversea.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare are loc între 19 aprilie și 19 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail pe 25 mai. Înscrierea pentru voluntariat se face online pe neversea.com/volunteers.  

Cei peste 1.000 de norocoși vor fi repartizați în festival în funcție de preferințele, aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde pot activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, emergency team, logistică, comunicare, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța tehnici și elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care și self-management. Fiecare va primi câte un echipament și acces în festival.

ABONAMENTE NEVERSEA 2022

Cei care au abonamente ANYTIME pot alege să participe la ediția din această vară sau la una dintre următoarele două ediții, iar cei care au Freedom Passports pot opta pentru ediția din acest an sau pentru cea de anul următor.

Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a patra ediție a festivalului Neversea o pot face de pe neversea.com/tickets la următoarele preturi:

General Access – 134 euro + taxe

General Access Risk Free – 144 euro + taxe

VIP – 260 euro + taxe.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul oficial, www.neversea.com/tickets

Cea de-a patra ediție a festivalului Neversea are loc între 7 și 10 iulie 2022, la Constanța. Peste 150 de artiști naționali și internaționali vor completa line-up-ul distracției, timp de 4 zile și 4 nopți, pe „The Island of Dreams”.