Concert simfonic cu muzica din câteva filme de foarte mare succes – VEZI DETALII și BILETE

18 octombrie 2023

Vineri, 20 octombrie 2023, de la ora 19.00, violonistul Roman Kim va reveni pe scena din Auditorium Maximum într-un concert simfonic care va prilejui o întâlnire cu lumea de pe marele ecran, prin intermediul muzicii din câteva filme de foarte mare succes precum Stăpânul Inelelor, Lista lui Schindler și Războiul Stelelor.

Programul serii va fi completat cu două lucrări semnate Antonín Dvořák și Wolfgang Amadeus Mozart.

La pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” se va afla dirijorul Alexander Gordon. Denitsa Laffchieva, la rândul ei, va prezenta publicului Partea a II-a din Concertul în La major pentru clarinet, KV 622 de Mozart.

Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Acestea se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.