Cetățean de Onoare al Municipiului Dej: Arhim Dumitru Cobzaru. A fost primul preot militar al Garnizoanei Dej

8 august 2023

Protopopul de Dej, Pr. Ioan Buftea a vorbit despre calitatea de părinte duhovnicesc a părintelui Dumitru, care a reușit prin dragoste și cuvinte înțelepte să își apropie foarte mulți credincioși care i-au devenit fii duhovnicești:

„Zicem și noi plini de bucurie și de emoție: Doamne bine ne este nouă să fim aici. S-au spus lucruri frumoase despre omul lui Dumnezeu, părintele Dumitru, exarhul nostru. Cu multe daruri l-a înzestrat Dumnezeu pe părintele, toate sunt mari. Însă darul de a fi părinte duhovnicesc cred că le întrece pe toate. Da, părintele Dumitru este un adevărat părinte pentru mii de fii duhovnicești, oameni care au recunoscut public că sunt astăzi ceea ce sunt și datorită părintelui duhovnicesc, Dumitru Arhimandritul: preot la capela militară din Dej, stareț la Nicula, duhovnic la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slavă Cerului că avem părinți duhovnicești, slavă Cerului că îl avem pe Părintele Dumitru aproape de noi.”

Cetățeanul de Onoare al Municipiului Dej, Arhim Dumitru Cobzaru, a mulțumit tuturor celor care au avut un rol important în formarea sa ca om, ca preot și ca duhovnic: ierarhi, preoți, colaboratori din rândul armatei, familiei și fiilor duhovnicești.

Arhim. Dumitru Cobzaru a fost primul preot militar al Garnizoanei Dej, în perioada 1999-2000, perioadă în care a înființat capela unității. De atunci, părintele exarh a rămas în legătură strânsă cu creștinii din Dej, participând la principalele evenimente din localitate.Scurtă biografieNăscut în 18 martie 1972, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, nivel licență (1998) și master (1999), urmând, mai apoi, studii aprofundate de doctorat la Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.În vara anului 1990, a intrat ca frate la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, unde a fost tuns rasofor şi, apoi, hirotonit diacon, în 24 martie şi, respectiv, 6 aprilie 1991. Cu data de 15 ianuarie 1992, s-a transferat la Mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, unde a fost călugărit, în 30 septembrie 1992, şi hirotonit ieromonah, la 1 octombrie 1992.De-a lungul timpului, pe lângă ascultările de secretar şi eclesiarh de la Nicula, a îndeplinit diferite ascultări şi în afara ei, ca, de pildă: egumen la Mânăstirea „Sfânta Treime” din Soporul de Câmpie (1994), duhovnic la Mânăstirea „Sfântul Evanghelist Luca”- Dobric (1995), pedagog la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de-a lungul anului şcolar 1996-1997, precum şi preot militar în garnizoana Dej (1999-2000), unde a amenajat capela.În perioada octombrie 2000 – ianuarie 2009 a fost stareţ al Mănăstirii Nicula, unde a demarat, dimpreună cu vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, programul de rectitorire a străvechii vetre monahale.În prezent este exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, numit la 1 mai 2008, şi slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, din 8 ianuarie 2009.Arhim. Dumitru Cobzaru este autorul mai multor volume ce cuprind predici, evocări și sfaturi duhovnicești, dintre care cea mai recentă apariție editorială este cartea „Pecetea apostolii mele”, apărută la Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2022, care cuprinde și rezumatul tezei de doctorat. În perioada 2011-2014, a realizat emisiunea „Mărturii din viața monahală”, în calitate de colaborator al Radio Renașterea. A susținut de asemenea și nenumărate conferințe atât în țară cât și în străinătate.Ranguri: protosinghel – 2000 şi arhimandrit – 2002.Distincții: Crucea patriarhală a Patriarhiei Ecumenice – 2004; Crucea patriarhală a Patriarhiei Române – 2011.Din noiembrie 2018 este cetățean de onoare al comunei Mărişelu.