A trecut la cele veșnice Părintele paroh Iacob Șamșudean de la parohia Vâlcelele, Protopopiatul Dej

1 august 2023

Părintele paroh Iacob Șamșudean de la parohia Vâlcelele, Protopopiatul Dej a trecut la cele veșnice.

Luni 31 iulie 2023, în biserica cu Hramul ,,Sfânta Treime” din Dej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit slujba înmormântării părintelui Iacob Șamșudean.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat datoriile preotului față de fii duhovnicești dar și datoriile fiilor duhovnicești față de părintele duhovnic.

Părintele Iacob Șamșudean s-a născut la data de 27 februarie 1968. A urmat cursurile Facultătii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Teologie Pastorală, fiind licentiat din anul 2001. Între anii 2006-2009 am urmat si absolvit cursurile Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala din  cadrul Universitatii ,,Spiru Haret,, Bucuresti.

Începând cu data de 15 aprilie 1995  pînă la data de 1 septembrie 1998 a fost paroh în Parohia Ortodoxă Ploscos, Protopopiatul Turda, Arhiepiscopia Ortodoxă Română  a Vadului, Feleacului și Clujului, iar din data de 1 septembrie 1998, în Parohia Ortodoxă Vâlcelele, Protopopiatul Dej.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!